Cei aproape 300 de elevi din comuna Cociuba Mare învață de acum într-o școală complet renovată și independentă energetic, cu ...
Începând cu noul an, nu se mai fac cununii civile la sălile de evenimente, în lăcaşurile de cult, în aer liber sau alte ...
Candidatul coaliției PNL-PSD-UDMR pentru alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a făcut un anunț surprinzător sâmbătă seară ...
Alegerea liberalului Mircea Mălan ca președinte interimar al CJ Bihor după demisia președintelui ales prin vot popular, Ilie ...
Clubul CSM Oradea a anunțat că echipa de baschet a orașului are un program intens, cu meciuri importante, în prima lună a ...
Șeful DGASPC Bihor, Călin Puia, face obiectul unei cercetări administrative dispuse de conducerea Consiliului Județean în ...
Studenţii vor susţine la finalizarea studiilor atât lucrare de licență, cât și examen, din anul universitar 2025-2026, ...
Noul ministru al Educației, Daniel David, a afirmat, într-o intervenție la Antena 3, că nu este adeptul introducerii de ...
Două autoturisme au fost implicate joi după amiaza într-un grav accident petrecut la intersecția dintre o șosea națională și ...
Din cauza unor presupuse încălcări ale statului de drept, Ungaria a pierdut, pe 1 ianuarie, un miliard de euro din fondurile ...
Guvernul Ciolacu 2 este aproape identic cu primul guvern Ciolacu, cel care a băgat patria în gard. Trebuie să fii mai naiv ...
Viaductul peste DN 76 al centurii metropolitane de sud a Oradiei, la construirea căruia a fost folosită cea mai mare macara ...