Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina nu va accepta niciun acord bilateral privitor la ţara sa încheiat de Moscova şi Washington fără implicarea Kievului şi a cerut ca Europa să ai ...
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, şi-a anunţat joi, într-un mesaj video, priorităţile mandatului la Palatul Cotroceni, vorbind despre asigurarea stabilităţii economice, sociale şi politice a ţări ...
Un proiect de ordonanță propune ca administratorii aeroporturilor să poată reține la sol aeronavele companiilor care nu-și despăgubesc pasagerii, conform reglementărilor în vigoare. Măsura, aflată în ...
Astăzi, Klaus Iohannis și-a încheiat cel de-al doilea mandat la Palatul Cotroceni. Fiecare președinte al României, din 1989 încoace, a avut propriul stil de a-și încheia mandatul, iar momentul plecări ...
EUROPA Majoritatea europenilor consideră că SUA este mai degrabă un „partener necesar” decât „un aliat”, potrivit unui sondaj publicat miercuri de grupul de reflecție paneuropean ECFR, pe fondul fricț ...
La următorul summit NATO de la Haga, programat pentru această vară, se va discuta despre majorarea cheltuielilor pentru apărare la 3-3,5% din PIB, a declarat marți pentru Agerpres Ionela Ciolan, exper ...
Extremiștii transmit tot felul de mesaje lipsite de fundament, cum ar fi, spre exemplu, îndemnul de a boicota supermarketurile, ...
Marile companii din sectorul tehnologiei continuă să îşi accelereze investiţiile în inteligenţa artificială, anunţând un buget combinat de până la 320 de miliarde de dolari pentru 2025, în creştere fa ...
Autoritățile din județul Mureș au activat Planul roșu de intervenție sâmbătă seară, după ce zeci de persoane au acuzat grețuri și vărsături la „Balul Însuraților” din Reghin, un eveniment tradițional ...
Remus Ștefureac, directorușl INSCOP, sintetizează demisia președintelui Iohannis în cinci puncte cheie, considerând-o nu numai un act de responsabilitate, dar și o oportunitate pentru ridicarea unui ...
Textul demisiei scrise de președintele Klaus Iohannis și înaintată luni Senatului și Camerei Deputaților are fix trei rânduri și 20 de cuvinte și următorul cuprins: ”Eu, Klaus Werner Iohannis, ...
Victor Ponta a izbucnit și cere plecarea odată cu Klaus Iohannis a tuturor celor care fac parte din „sistemul Iohannis”. Victor Ponta spune că „complicii și trădători” sunt încă la „putere” și cere ca ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results